Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNZA DE IN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 182 pentru PÂNZA DE IN.

Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate

... Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez ...

 

Vasile Alecsandri - Vulcan

... o mână [5] De sânge spălându-le, De pietre bătându-le; Iar sub salcIe-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan, Stând la umbră și dormind De-a lui viață ne-ngrijind, Că de pază mi-l păzește Și la capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpânu-i dăruită. Soliman s-apropia Și din gură-așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt de rubiele mici [6] Și vro trei de venetici. Iar Pandele ce făcea? La stăpânu-i se ducea Și cu brâu-i de mătasă, Brâu cu țesătura deasă Îi lega brațele-n cruci Și-l dăruia rob la turci. II Lângă malul ridicat Sta Vulcanul răsturnat Ca stejarul ... orientală ce servea înainte ca un semn de onor. Domnii când primeau domnia, și boierii când primeau boieria, erau învestiți cu caftane. ↑ Monedă turcească de aur. ↑ Evet , cuvânt turcesc ce însemnează: așa. ↑ Ursitul sau ursita însemnează mirele sau mireasa hotărâți

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

... trebuie, te-au uscat, te-au făcut vălătuc, te-au croit și au făcut din tine ceea ce ești acum, — Mică burueană, nu știu de unde-ai mai scos atâtea despre mine. Ei, dragă, poate nu știi că oamenii mai fac pânză și din sora noastră cânepă, și din fratele nostru bumbac, ba și din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici se țes fel de fel de pânzeturi, mult mai ușor și în timp mult mai scurt. — Bre! multe mai auzi! — Mai așteaptă, că n-am sfârșit încă. Din cămeșă ... Tocmai așa, soro! Gardul, pe care ești tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile și odgoanele? ș.a. Femeile leneșe de la țară au cântecul acesta: Puseiu pânza, când da frunza, Ș-o gătiiu în Sân-Văsii Și-mi păru că mă grăbiiu... i de lungă-i ca o pungă Și de lată... toată-i spartă! Pe sulul de dinapoi, O sută

 

Cincinat Pavelescu - Cântecul omului

... Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm ... înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a ... Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș ...

 

Alecu Donici - Paingul și bondarul

... Alecu Donici - Paingul şi bondarul Paingul și bondarul de Alecu Donici Talentele în lume ce nu aduc folos Sunt foarte de prisos. La negustor de pânză, paingul în dugheană, Văzând cum mușteriii la cumpărat se-ndeamnă, Au zis în gândul său: "Eu cu talentul meu Pot face o cercare Mai mult ... paingul se-ntoarce la bondar Și-i zice: "Vezi cum omul jaluz disprețuiește Orice talente mari? Tu înțelegi mai bine: te rog dar hotărăște, Ce pânză-i mai subțire?" — A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns, Dar nu e de

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât ... ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi Și rotunzi și ... trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor ...

 

Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)

... prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu ... Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi de milă: Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât ... doarmă și să-i stea în casă. Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una zburătoare. Fata stând pe gânduri, vesela albină Cu galanterie de buze-i s-anină, Ca și când i-ar zice: ,,Au nu știi tu oare Cum că a ta gură-i cea mai ...

 

Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare

... Vasile Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat ... pentru coasă Iarba-i verde și frumoasă Care-n mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i ... Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies painjini mii. Iar fuioru-i de matasă Pe pământ în urmă lasă Mreji de raze argintii. Câte lanuri, văi întinse, Toate-acuma sunt cuprinse

 

Alexandru Vlahuță - Vierme fudul

... Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână ... scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în ... pân la sfânta-i înălțime, Tu turbezi, nesocotite, și în oarba ta mânie Strigi: O, nu! dumnezeirea nu e decât o părere, O nălucă născocită de

 

Mihai Eminescu - Miradoniz

... aripioare De curcubău ­ în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie Gurițele-umede și roșii în potirul Mirositor și plin de miere-al florilor. Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase Și verzi-întunecoase, presărate Cu sori dulci înfoiați, mirositori ­ E-o florărie de giganți. Într-un loc Crăpată-i bolta de granit, de cauți Prin streșina de codru până sus, Unde în ceruri lin plutește luna. Ea-i o regină tânără și blondă În mantia-i albastră constelată, Cu mâinile unite pe ... curge-n valea mare Care-i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz. ­ Insule sfinte Se nalță-n el ca scorburi de tămâie. Copile sunt cu ochi rotunzi și negri, Cu flori de aur, de smarald ­ cu stânce De smirnă risipită și sfărmată În bulgări mari. Pe mândrele cărări, Ce trec prin verzile și mândre plaiuri, E pulbere de-argint. Pe drumuri Cireși în floare scutură zăpada Trandafirie a-nfloririi lor, Vântul le mână, văluros le nalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză

 

Mihai Eminescu - Satira IV

... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...

 

   Următoarele >>>